Cuvintele, flori de spin

by admin
flori de spin

Cuvintele pot salva și pot distruge lumea. Interioară și exterioară.

În 2021, cuvântul rostit de cineva e interpretat adesea greșit de cei din jur. Nu ne mai ascultăm. Nu ne mai acceptăm. Se fac hore de sensuri, se țipă din toți rărunchii, ne blocăm virtual și ne rănim real. Apoi dansăm din nou.

Cuvântul spus la momentul și la locul potrivit poate fi pansament. Pentru altul, deschide răni. Cuvinte brodate pe melodii unesc milioane de suflete. Cuvinte mari nasc războaie civile. 

Un „da” spus în rochie de mireasă înseamnă angajament pe viață. Cel puțin pe față. În spatele ușilor închise, cuvântul își pierde uneori însemnătatea. 

„Cancer” poate fi o condamnare la moarte. Pentru cei care mai au zile, înseamnă o foaie albă pe care mai au timp să așterne fraze.  „Am avut cancer, dar l-am învins și am reușit să-mi țin nepoții în brațe.”

Cuvântul „pot” îți dăruiește forță. Pot să fac asta. Pot să o iau de la capăt. Pot să sufăr azi, dar nu înseamnă că mă voi chinui toată viața. O vocală moale între două consoane tari. Cateodată-i suficient. Eficient.

„Depresie” e o înșiruire de litere care te poate face să crezi că nimic nu mai are sens. Nici cuvintele, nici viața. Cu „sinucidere” îți poți încheia povestea și o poți altera pe a celor din jur.

Pentru a ne simți mai puțin singuri, căutăm frații și surorile cuvintelor. Îi adunăm pe toți la o masă mare unde servim versuri la desert. Ne îmbrățisăm strâns la plecare și așa iese rima îmbrățișată. 

Câteodată, în mințile noastre părtinitoare, înlocuim cuvinte cu alte cuvinte. Pentru confort. Pentru a da sensul căutat. Pentru noi.

Eu mereu am pus „cuvinte” în locul florilor Alexandrinei Hristov. Pentru mulți oameni care au trecut prin viața mea, cuvintele nu dor. Nu înseamnă mare lucru. Eu m-am ascuns mereu în cuvinte și am putut fi descifrată cu ușurință dacă m-ai citit. Pentru mine, cuvintele grele lasă dâre de sânge și dor. Pentru mine, cuvintele sunt flori de spin. Sfâșietor de frumoase.

Dar tu mi-ai zis cândva

Că florile nu dor,

Eu m-am ascuns în flori,

Tu m-ai găsit în flori.

Dar spune-mi cum rămâne atunci

Cu florile de spin,

Florile de spin

Ce lasă sânge?

Covor de maci înflăcărați

Se așterne pentru noi

Din nou,

Ne minunăm cuminți și goi

Sărind din flori în flori.

Dar florile de spin ce lasă sânge în palme…


Photo by Mario Mesaglio on Unsplash

You may also like

Leave a Comment