Carusel defect

by admin
carusel

Săptămânile au început să semene cu un carusel defect. Lunea începe încetișor, marțea scârțâie, miercurea scoate fum, joia dispar defecțiunile ca prin minune, iar vinerea prinde vitezăăă!… și ajungem mult prea repede la ziua de luni. O luăm de la capăt. 

— Ai să vezi tu, Raluca! După o vârstă, începi să numeri amintirile în decenii, îmi spuneau alții când am împlinit 20 de ani.

Pe-atunci, amintirile îndepărtate erau cele de la grădiniță. Neclare. În ceață. Cu miros de dulceață. Am 29 de ani și mă dor șalele. Tot ce-mi amintesc după ziua de azi e că încă trei colegi s-au plâns de probleme cu spatele. Mă consolez cu faptul că-s mai tineri decât mine. Oare coloana mea vertebrală era mai brează la 25 de ani? Nu-mi amintesc, mă, mamaie…

Într-o zi obișnuită, ajung acasă cu fantezia de a scrie o carte într-o noapte, de a găti măcar 2 feluri de mâncare și de a da cu aspiratorul de 3 ori. În același timp, dacă s-ar putea. Ce mișto ar fi dacă mâța mea ar fi Mr. Proper undercover și m-ar aștepta cu casa lună. Realitatea e că îmi pică ochii-n gură de la 9. Scriu până la 11-12 și mă înfig în pernă ca furca-n fân. Știu că atunci când o să am copii am să râd în hohote de ce am scris aici.

29 de ani. În urmă cu un deceniu, mă mutam în București, într-o garsonieră din Militari. Jumătate de deceniu am încercat să mă conving că-mi place dreptul. Cealaltă jumătate, am încercat să uit ce-am învățat ca să fac loc altor noțiuni. Ciuciu, nu funcționează așa. Încă mă bântuie procedura civilă. Am măsurat timpul în zile de concediu, în cărți citite, în cursuri, în ore muncite, în lei, în lire, în euro, orice ține de bani, dar mai puțin în ani. Te iei cu altele. 

— Parc-a trecut o viață de când n-ai mai scris. Ce faci?

— Mi-am propus să mă gândesc să încep să plănuiesc să mă reapuc.

Mi-a luat ceva. Caruselul e defect.


Photo by CHUHAN Z. on Unsplash

You may also like

2 comments

Paula January 12, 2021 - 8:52 pm

29 fără 2 luni și merg la Fizioterapie din cauza durerilor de spate!
Viața e un deliciu, nu-i așa? :))

Reply
admin January 13, 2021 - 11:31 am

Un deliciu dureros. De acord. Mă bate și pe mine gândul să merg la fizioterapie. Rău n-are cum să facă. :))

Reply

Leave a Comment