Anul-shaorma și anul-sărmăluță

by admin

Anul 2020 a fost anul shaorma. Cu de toate. L-am început cu poftă de viață. Cu o porție mare de planuri. Am mușcat momeala. Apoi am făcut indigestie de informații și experiențe. Sirenele ambulanțelor s-au auzit pe fundal tot anul. 

La începutul anului am decis să rup pisica-n două. Mi-am luat o excursie la New York de ziua mea și am planificat o aventură de 800 de km cu bicicleta pe Camino de Santiago. Mda. Am sfârșit prin a-mi sărbători cei 29 de ani pe balcon, savurând un pahar de vin printre rufele întinse. Parfum (de Cocolino). Acei 800 de km cu bicicleta s-au transformat în 800 de pași făcuți zilnic prin casă. 

Mi-a fost foame de călătorit și am rămas cu pofta-n cui. Mi-am spus resemnată „eh, sănătoși să fim”. 

Cireașa de pe tort?

Am aflat că unul dintre părinții mei are cancer. 

Am presărat situația cu mult umor negru și un praf de negare. N-are cum. E o greșeală. Doctorul e prost. Și al doilea doctor se-nșală. Și al treilea. Investigațiile medicale mint. Biopsie rimează cu prostie. N-are cum. Doar că nu e o greșeală. Trebuia să ne așteptăm. Probabil într-un an atât de căcăcios sunt șanse mai mari să faci cancer de colon, îmi zic.

Mergem înainte. 

Tăiat în carne vie.

Chimioterapie.

Radioterapie.

Psihoterapie.

Pandemie.

Doar că mie…

Câteodată-mi pare că nu va fi mai bine.

Am pierdut speranța pe alocuri. Și optimismul. Ăla șubred cum era. Măcar era. Am pierdut productivitatea în unele zile. Și am pierdut somnul în multe nopți. Am trecut de la miștouri la stări depresive și înapoi, uneori chiar în aceeași zi. 

Dar…

Am avut parte de sprijin din partea apropiaților. Un loc de muncă unde mă simt ca acasă, cu oameni care se poartă ca o familie. Am câștigat o nouă perspectivă. Am păstrat umorul și mi-am amintit de la cine l-am moștenit. Dorința de a scrie din nou a năvălit cel mai probabil dintr-o nevoie de a mă echilibra. Scriu, deci îmi traduc realitatea. Scriu, deci las să iasă la lumină ce uneori cred că simt doar eu. Apoi văd că simt și alții. Și mă simt mai puțin singură.

Părinții mei și-au văzut de viață. Fără lamentări. Fără pus sare pe rană inutil. Fără să înceapă să creadă brusc în remedii îndoielnice. Fără așteptări nerealiste. Poate tot cu un praf de negare. Cu glume. Sigur cu mai multă apreciere pentru fiecare zi. Ce va urma? Nu știm. Nu știe nimeni. 

Așa că nu pun presiune pe 2021. Nu vreau să mă intoxic cu așteptări. Nu vreau să condimentez toate lunile cu planuri.

Poate anul 2021 va fi anul-sărmăluță. Acru ca varza murată pe exterior. Plin de consistență dacă ajungi în interior.

Am două dorințe.

Să culeg cu grijă toate momentele frumoase și să le pun la păstrare în cămara amintirilor.

Să înțeleg odată că unele lucruri nu pot fi controlate, doar acceptate.


Photo credit: depositphotos.com

You may also like

1 comment

Raluca Cîrjan: „Le voi fi mereu rescunoscătoare celor de la Editura Solomon că au fost suficient de nebuni încât să-mi publice cartea” January 19, 2021 - 6:42 am

[…] Așa cum am scris și pe blogul meu, pentru mine, anul 2020 a fost anul-shaorma. Cu de toate. L-am început cu poftă de viață. Cu o […]

Reply

Leave a Comment